In Carpati exista o Poarta catre un alt univers
E.H. este un om ca oricare altul.Nimic misterios sau "paranormal" in aspectul lui ori comportamentul sau.Fost inginer , a iesit la pensie in 1988 si a putut sa consacre integral pasiunii sale :drumetiile montane.Divortat din 1974 , fara copii, aceasta pasiune de multe ori excesiva nu intampina nici un fel de piedica.N-a fost niciodata atras de alpinism , era mai curand un iubitor al naturii: nu i-au placut piscurile accesibile doar "la coarda" , ci traseele lungi , la capatul carora placerea este si un rezultat al efortului.
Lecturile sale nu aveau nimic in comul cu paginile volumului nostru. Era ( si , intr-un anumit fel , a ramas) o fire pragmatica , care n-ar fi fost in nici un caz atras de titlul acestui material.Totul s-a schimbat intr-o zi din toamna anului 1990, in masivul Piatra Mare. Domnul E.H. ne-a vizitat la redactie si ni s-a destanuit , dar ne-a rugat sa-i protejam numele. Acestea fiind scrise, sa-i lasam cuvantul:
"Imi amintesc ca si cum ar fi fost ieri. Era in ziua de 22 septembrie 1990. pe la ora 11. Plecasem pe unul din traseele mele favorite.Piatra Mare pe la Sapte Scari. Ziua era foarte frumoasa , calduroasa chiar in umbra padurii.In jurul orei 11, mai aveam cam o jumatate de ora pana la cabana si incetinisem ritmul , ca sa ma bucur de frumusetea peisajului. Parasisem cursul izvorului si incepusem un fel de ...ratacire intentionata, ca sa mai schimb ceva din monotonia cararii. Drumeagul meu urca catre o culme impaturita si , la un moment dat , am zarit ceva bizar, ca o sclipire , in dreapta mea; soarele , reflectat intr-un obiect. M-am gandit imediat la nesimtitii care lasa mormane de conserve si borcane prin padure. O curiozitate stupida m-a impins catre acel loc: eram convins ca e vorba de vreo sticla de vin aruncata, dar vroiam sa ma conving. Cand am zarit-o prima data, lucirea era undeva cam la vreo 20 , 30 de metri catre culme. Am inceput sa urc, dar n-am vazut nimic .In mod evident , eram in alt unghi fata de lumina soarelui.
Dupa cateva minute de urcat , am inceput sa-mi pun oaresce intrebari: eram intr-un luminis , totul imi era vizibil , dar nu vedeam nici un obiect capabil sa reflecte lumina. Eram pe cale sa plec mai departe, cand am vazut...imi este greu sa va descriu. Era o forma eliptica, verticala , pe care nu o sesizam decat prim modificarea luminii. Stiti cum arata fenomenul optic denumit "Fata Morgana" ? pe sosele , din cauza caldurii la sol , se produce frecvent acest fenomen: peisajul era deformat , unduit, ca si cum ar fi privit printr-un geam curb. Acelasi lucru, cu o deformare in unghiuri drept , il aveam eu in fata ochilor. Era un brad in spatele formei:portiunea de trunchi din spatele elipsei ciudate era deformata, voalata. Daca vreti o alta comparatie , mai semana cu o perspectiva unduita pe care o aveti prin vaporii de benzina. M-am apropiat si am constatat cu uimire ca nu vedeam nici un obiect material care sa poata genera un asemenea efect. In locul respectiv nu era nimic. Un nimic care arata ca o diafragma , o suprafata eliptica intinsa in aer , aparent concava.
Mai uimitor era faptul ca din spate, forma respectiva nu mai exista. M-am intrepus intre ea si bradul despre care v-am mai spus si n-am mai vazut-o. Nici nu mai stiam unde era. A trebuit sa revin in pozitia initiala pentru a o revedea.
Elipsa avea cam 1 metru , 1 metru si 20 in diametru mare, adica inaltimea, si maximum 40 de centimetri in cel mic, in latime. Baza era cam la 25-30 de centimetri de sol. Plutea. Era perfect transparenta , in afara de fenomenul de unduire , de voalare, a spatiului din spatele ei. Marginile erau foarte netede , adica fenomenul de alterare optica se termina brusc.
Ce-am facut ? m-am gandit ca ar putea fi vorba de vreo panza de paianjen foarte fina ,dar cred ca incercam sa ma conving ca aveam in fata un fenomen natural , ceea ce in mod evident , dupa cum aveam sa ma convins, nu era. M-am fatait cateva clipe in jurul ei si apoi am incercat sa o ating. Din fericire , un fel de instinct , de teama nemotivata (forma parea perfect inofensiva) m-a facut sa iau mai intai o creanga de brad de pe jos. Prima data am atins marginile elipsei .Creanga intampina o rezistenta elastica ca si cum as fi apasat pe un balon. Elipsa se deforma foarte putin in locul in care apasau eu, dar rezistenta era de netrecut dupa doar cativa centimetri castigati.
tsnit" spusese baiatul) ceva ca o minge mare , alba; aceasta s-ar fi rostogolit fara directie prin padure si orice incercare a ciobanului de a o gasi ar fi esuat. Nu prea stiam daca sa-i dau sau nu crezare, dar ma gandeam ca n-avea nici un motiv sa minta.In plus, parea destul de speriat.
Atunci am apropiat creanga de centrul elipsei. Nu am intampinat nici un fel de rezistenta: creanga intra fara probleme in forma aceea ciudata, dar nu mai era vizibila.
Era ca un fel de gaura in care varful crengii disparuse total; in tot acest timp , continuam sa vad perfect peisajul unduit din spate. Creanga avea vreo 50 de centimetri lungime si disparuse pe jumatate inaintru. Cand am retras-o, am vazut cu groaza ca nu mai avea decat 20 de centimetri lungime. Portiunea intrata in forma aceea disparuse cu totul. Capatul era perfect sectionat, ca si cum un fierastrau de mare precizie ar fi functionat pe partea cealalta. Atunci m-am gandit ce s-ar fi intamplat daca ar fi fost mana mea in locul crengii....
Am repetat operatia cu alte crengi, apoi am legat o piatra cu sfoara si am aruncat-o in elipsa ; rezultatul a fost acelasi de fiecare data. Orice patrundea in acea forma nu se mai intorcea. In acel moment m-am cam speriat. In plus, se facuse cam tarziu si m-am hotarat sa plec mai departe catre cabana. Mai inainte insa, am fost nevoit sa fac, pentru prima data in viata, gestul necivilizat de a scrijeli copacii din padure. Ca sa recunosc locul , am insemnat toti brazii din luminis cu un cutit. Am ajuns la cabana putin dupa pranz. O supa calda si un ceai mi-au mai refacut moralul, dar problema continua sa ma macine.Il cunosteam pe cabanier si i-am povestit toata intamplarea. Omul ma stia , asa ca nu si-a batut joc de mine.Mi-a spus ca el n-a vazut niciodata asa ceva in padure, dar ca totul este posibil si ca nu s-ar mira daca ar fi vorba de "vreo noua dracovenie de-a armatei".
Asa cum se intampla deseori pe munte, vremea s-a stricat brusc pe la ora 15.A inceput sa bata vantul , s-a racorit si era limpede ca se pregatea de o furtuna.Cum eram si obosit,m-am hotarat sa rman peste noapte si am vorbit cu cabanierul.
Seara, la masa, s-a apropiat de mine Stefan, baiatul cabanierului , un pusti de 12 ani. Il cunostea destul de bine si din cauza asta a venit la masa mea fara timiditate.
- Am auzit ca ati vorbit la pranz cu tata ,mi-a spus el. Stiti, eu am vazut stafia din padure!
Am inceput sa-l descos si am aflat ca Stefan era impreuna cu doi ciobani cand a zarit prima data elipsa .Curios din fire , a revenit de mai multe ori in acel loc; tot de la el am aflat ca forma trece prin cel putin doua faze distincte : cand are aspect transparent (starea in care o vazusem eu), ea permite intrarea unor obiecte ; cand asa cum o vazuse Stefan o singura data , devine albicioasa si ceva mai mare , functioneaza in sens invers, adica era inchisa pentru noi si lasa obiecte din partea cealalta sa treaca prin ea.
A doua zi de dimineatza am plecat si , din cauza vremii foarte proaste, n-am mai trecut prin luminis. M-am intors in Piatra Mare dupa doua saptamani. De data asta am mers direct la cabana, l-am luat pe Stefan si am plecat catre locul cu pricina. Cu noi a venit si un baiat de la o stana din apropiere, unul dintre cei care il insotisera pe Stefan in preumblarile sale prin padure. Pe drum el mi-a povestit o intamplare si mai stranie legata de o elipsa.
Ajunsi in luminis , dezamagirea noastra a fost imensa: nu mai era nici un fel de elipsa. Pur si simplu disparuse. Numai brazii marcati de mine imi dadeau certitudinea ca nu visasem.
Pe tot timpul iernii am ramas in Bucuresti si, treptat, forma din padure mi-a iesit din minte. Apoi, in februarie 1991, un prieten caruia ii povestisem toata intamplarea mi-a facut o vizita. Era foarte agitat si mi-a aratat o revista germana in care aparea un material despre fenomenele similare celui observat de mine. Articolul mentiona existenta unei organizatii care studia ciudatele elipse, ODRG (Open doors research group). Le-am scris o scrisoare in care povesteam tot ce vazusem si auzisem si, in luna aprilie , am primit din partea lor un colet.
Imi scrisesera o scrisoare de multumire pentru informatiile furnizate , asigurandu-ma ca Poarta vazuta de mine a intrat pe listele lor. Pe langa scrisoare , imi trimisesera mai multe materiale din care am aflat totul despre Portile Deschise. Am ramas de atunci in corespondenta si tot ce urmeaza este rodul informatiilor primite de mine.
Forme precum aceea vazuta de mine ar fi aparut din timpuri imemoriale , ele fiind prezente , sub diferite descrieri, in nenumarate texte vechi.In anul 1962, Barry Roscott, un inginer englez, a vazut o Poarta in timpul plimbarilor sale prin imprejurimile orasului Manchester. Poarta a ramas deschisa timp de 2 luni, iar Roscott a apucat sa faca mai multe observatii si experimente. In urma acestei experiente s-a infiintat grupul ODRG, care si-a facut membri in toate colturile lumii . Din 1963 pana astazi .ODRG a inregistrat nu mai putin de 238 de Porti Deschise pe Terra.Cele mai multe par a fi fost in SUA, iar cele mai recente provin din Rusia (18 Porti observate intre anii 1988 si 1995) , Polonia (3 porti) si Romania ( Poarta observata de mine in masivul Piatra Mare).
In medie, o Poarta ramane deschisa intre 2 luni si un an. S-a observat o legatura intre durata ei si marime. Cu cat o Poarta este mai mare, cu atat are sanse sa existe mai mult timp. Portile de 1 an au cel putin 1 metru latime. Majoritatea au forma eliptica observata de mine (verticala sau orizontala),dar au fost consemnate si porti circulare. O poarta trece prin 4 faze distincte : deschidere, stare de acces, stare de sursa si inchidere. Fazele 2 si 3 nu apar neaparat in aceasta ordine. Nimeni nu a asistat pana astazi la deschiderea unei Porti sau la inchiderea ei. Tot ce se stie , gratie unor observatii facute pe teren , este faptul ca la deschidere este prezenta o radiatie extrem de intensa , care poate fi daunatoare organismelor biologice. Starea de acces este cea in care am observat-o eu : Poarta este deschisa pentru lumea noastra, noi putem introduce in ea orice obiect sau fiinta, dar nimic nu vine din partea cealalta.In aceasta stare , ea este transparenta , prezentand doar fenomenele de modificare optica descrise mai sus. Starea de sursa este cea descrisa de Stefan ; in aceasta faza, Poarta de o culoarea albicioasa , nu permite accesul din partea noastra, ci functioneaza ca o usa deschisa pentru cealalta parte. Din ea pot iesi obiecte, (fiinte?) , descrise intotdeauna ca fiind de forma unor mingi albicioase , care se deplaseaza cu foarte mare viteza, rostogolindu-se pe sol sau planand la mica inaltime.Faza de inchidere , niciodata observata , pare a genera aceeasi radiatie foarte intensa.
Autoare articol
Caprarescu Andreea
Fenomenul OZN in Romania
Daca
v-ati imaginat vreodata ca fenomenul OZN este unul care are loc cu
precadere in Statele Unite, Rusia, Marea Britanie sau China, ei bine..
v-ati inselat. Practic, nu exista tara in care sa nu fi fost semnalate
cazuri de aparitii ale deja faimoaselor nave discoidale si ale
misterioaselor entitati extraterestre, iar Romania este una dintre
tarile in care astfel de fenomene au un trecut, si inca unul bogat.
Evident, cele mai multe dintre cazuri au fost semnalate recent, asta si
ca o urmare a progresului tehnologic si a capacitatii de intelegere a
omului din secolul XX. Sa nu va mire, insa, daca veti afla ca in Tarile
Romane, insemnari ale unor fenomene cel putin stranii vin inca din Evul
Mediu.
De
la Letopisetul
Moldovenesc
la zorii Marelui Razboi
In Europa medievalaoccidentala, abundenta cronicilor vremii
aduce in vederea specialistilor de astazi numeroase fenomene
bizare, pe care in plin secol XXI nu le-am putea numi altfel decat
fenomene OZN. Este frapanta mentiunea din Annales Laurissenses,
unul dintre cele mai importante documente medievale privind domnia
lui Carol cel Mare, in care, in timpul unui asediu din anul 776,
partile combatante se opresc ingrozite pentru a asista la aparitia
unor "scuturi de foc" zburatoare, semne pe care atat atacatorii cat
si cei asediati le-au considerat unele diavolesti. La
fel
de bizara este si relatarea gravorului Hans Glaser, din 14 aprilie
1561, data la care locuitorii orasului Nuremberg au asistat cu
totii la un spectacol cel putin neobisnuit. Conform relatarilor
vremii, sute de discuri zburatoare au aparut pe cer si au pornit o
lupta de proportii uriase, multe dintre ele cazand pe pamant si
disparand cu totul in nori de fum si de foc.
Cele ramase
au zburat "catre Soare", facandu-se nevazute dupa ceasuri intregi
de lupte... si asta ca sa pomenim doar doua dintre zecile de
relatari de acest gen.
In Tarile Romane, o prima
atestare a unui fenomen bizar vine din
anul 1517 si este mentionata in Letopisetul Moldovenesc - "samn
mare s-au aratat pe ceriu, c-au stralucit dinspre miadzanoapte ca
un chipu de om, de-au statut multa vreme si iara s-au ascuns in
vazduh". Este greu de crezut ca oamenii acelor vremuri nu aveau
cunostinta despre planetele vizibile cu ochiul liber, despre
eclipse sau ploile de meteoriti, astfel incat sa nu poata face
diferenta dintre ele si evenimentul petrecut in acea zi de 8
noiembrie 1517.
Mai mult, la aproape noua
decenii de la aceasta prima mentiune,
o alta a facut valva in toata Europa occidentala. Este vorba despre
atacul din 15 octombrie 1595 al lui Mihai Viteazul asupra orasului
Targoviste, oras aflat pe atunci sub ocupatie otomana, si in care,
pe langa faptele de arme, este mentionat un eveniment aparte.
Nu numai cronicile valahe,
dar si cele italiene sau germane
au preluat informatia, anume aparitia unei "comete" bizare care a
stat tintuita pe cer, deasupra taberei muntene, timp de "un ceas
sau doua", pentru ca apoi sa dispara fara urma. Trebuie mentionat
faptul ca aparitia cometelor era strict observata si notata in
arhivele vremii de catre astronomii europeni. Si totusi, nicio
cometa nu pare sa fi trecut, in mod natural, pe cerul Valahiei in
anul 1595.
Din acest moment, datele cu
privire la aparitii neobisnuite
dispar din cronicile romanesti - nu si din cele europene - pentru a
reaparea, in mod bizar, in zorii Primului Razboi Mondial.
Cercetand presa vremii,
scritorul Ion Hobana a descoperit
faptul ca in anul 1913, mai precis in luna ianuarie a acelui an, in
spatiul aerian romanesc au avut loc incidente mai mult decat
bizare. Jurnalele descriu cu lux de amanunte aparitia unor obiecte
zburatoare neidentificate care au survolat cerul deasupra oraselor
Focsani, Iasi, Targoviste si Braila, aratand o predilectie pentru
obiectivele militare din aceste localitati.
Soldatii au
deschis focul asupra obiectelor, dar nici unul nu a fost doborat.
Cei care nu au asistat direct la aceste evenimente misterioase, au
sustinut ca aparatele de zbor ar fi fost aeroplane rusesti aflate
in misiune de spionaj. Starea aviatei din acei ani exclude, insa,
existenta unor aparate de zbor atat de performante cum erau cele
observate de sutele de martori civili si militari. In plus, teoria
care sustine ca oamenii nu au vazut altceva decat niste fenomene
luminoase care au la baza planeta Venus nu poate fi nici macar
luata in discutie. Nu trebuie uitat nici faptul ca notiunea de OZN
nu exista in acei ani, iar marturiile sunt cu atat mai socante cu
cat vin dintr-o perioada in care oamenii aveau explicatii mult mai
"pamantesti" pentru ceea ce se intampla in jurul lor.
Anul
1968 - inceputul
unui fenomen incredibil
Practic, anul 1968 este cel incare fenomenul OZN din Romania
intra in atentia specialistilor, cercetarile atente asupra
cazurilor de acest gen dovedind, fara doar si poate, ca amploarea
lor este cu mult peste ceea ce ne puteam imagina pana atunci. Totul
a inceput cu o serie de fotografii realizate de tehnicianul Emil
Barnea, pe atunci in varsta de 45 de ani, in apropiere de padurea
Baciu de langa Cluj-Napoca. Ce s-a intamplat atunci, mai precis?
Tehnicianul clujean,
impreuna cu un grup de prieteni, a
fost martorul aparitiei unui urias obiect zburator de forma
discoidala ce se deplasa lent, la joasa inaltime, deasupra padurii.
Termenul de OZN era unul extrem de putin cunoscut romanilor din
acei ani, dar aparitia era una cat se poate de ciudata, iar faptul
ca obiectul zburator a ramas suficient de mult in atentia
martorilor le-a permis acestora sa realizeze mai multe fotografii,
asta pana sa dispara brusc, cu o viteza uluitoare printre
nori.
Dupa developarea filmului,
tehnicianul clujean a contemplat cu
stupoare fotografiile a ceea ce peste ani specialistii
internationali ai fenomenologiei OZN aveau sa clasifice drept "cele
mai clare imagini ale unui OZN fotografiat in Romania si fara
indoiala, unele dintre cele mai bune imagini ale vreunui OZN
fotografiat vreodata in lume".
Pana la acest moment, Emil
Barnea intrase deja in contact cu
Florin Gheorghita si Ion Hobana, doi dintre cei mai prestigiosi
ufologi romani, care au confirmat autenticitatea fotografiilor.
Dupa ce fotografiile au trecut si de "filtrul" autoritatilor
vremii, au fost preluate de Agerpres, agentia nationala de presa,
si facute publice inclusiv peste hotare. Celebritatea
fotografiilor avea sa atinga noi culmi in decursul anului 1977 cand
au fost prezentate de cate profesorul C.S. Vonkeviziczky in cadrul
Congresului International de Ozenologie din Acapulco. Fotografiile
au fost preluate imediat de toate cartile si revistele din lumea
intreaga, care vizeaza cazuistica OZN.
Terifianta
intalnire de
gradul 3 de la Balea
Ceea ce s-a intamplat in anul1978, mai precis in 23-25
septembrie, nu departe de cabana Balea Lac ramane in cazuistica OZN
drept una dintre cele mai terifiante intalniri de gradul III din
toata lumea, precum si unul dintre rarele cazuri in care oamenii au
fost atacati de entitati necunoscute. Victimele, circa 20 de
militari in termen, incartiruiti intr-o fosta cabana din apropiere
de lacul Balea, se aflau la locul incidentului pentru finalizarea
unor lucrari de constructie. Totul a inceput in noaptea de 23
septembrie, in jurul orelor 0:00, atunci cand tehnicienii
telefericului din zona au fost alarmati de aparitia unei bizare
lumini rosii, de forma sferica, ce parea sa cuprinda intreg campul
vizual. In acelasi timp, la cabana in care era incartiruit grupul
de militari, fruntasul Ioan Dorr a semnalat prezenta unei entitati,
cu o inaltime estimata la aproximativ 2 - 2,5 metri, care se afla
la circa 8 metri de cabana. Totul a decurs circa 5-10 minute, atat
lumina cat si entitatea disparand fara urma.
In
seara urmatoare, in jurul orei 21:45, sergentul Ioan
Radu a remarcat aceeasi entitate, aflata la circa 20 de metri de
cabana. Urmat de doi dintre colegii sai, sergentul s-a apropiat
pana la 1-1,5 metri de enigmaticul personaj, comparat ulterior de
catre martori cu un cosmonaut cu miscari greoaie, incercand sa il
loveasca. Soldatii care il
acompaniau pe sergent sustin ca
in acel moment entitatea a scos un sunet asemanator cu cel al unui
animal, iar Ioan Radu s-a prabusit, inert, la pamant. Cateva
secunde mai tarziu, enigmaticul personaj s-a pierdut in noapte
"executand salturi laterale ca si cand ar fi plutit pe deasupra
pamantului", daca este sa ne luam dupa declaratiile celor doi
soldati. Trebuie mentionat si faptul ca martorii au infirmat
categoric prezenta unui urs sau a altui animal salbatic, mai ales
ca vazusera, nu de putine ori, ursi carpatini.
Sergentul Ioan Radu si-a
revenit dupa circa 10 minute de
resuscitari si nu isi mai amintea nimic de la momentul in care
incercase sa atace entitatea. Dar evenimentele nu aveau sa se
opreasca aici. In aceeasi noapte, soldatii au auzit cum cineva
incerca sa deschida ferestrele, zgariind obloanele si rupand
lanturile transversale cu care erau legate acestea. In zorii zilei,
militarii au observat urme de zgarieturi adanci pe peretii cabanei,
la o distanta de 10 centimetri una de cealalta, ca si cum o mana
uriasa, cu patru degete, ar fi incercat sa rupa obloanele
feresterelor. Inspaimantati,
militarii au coborat la o
cabana de langa Balea Cascada si nu s-au intors pana in 26
septembrie, atunci cand au fost insotiti de un ofiter inarmat.
Inainte de aceastea, martorii au apucat sa vada ca urmele din
zapada nu erau altele decat cele ale celor trei soldati, nicio urma
a entitatii nefiind vizibila.
Cazul a fost investigat de
armata romana si de mai multi ufologi
fara a se ajunge la un rezultat cu privire la ceea ce s-a intamplat
in acea seara. In schimb, un eveniment similar a avut loc in anul
1987, in localitatea Marzano din Italia, acolo unde Fortunato
Zanfretta, un paznic de noapte, a fost victima unui atac din partea
unor entitati inalte de circa 2-3 metri, cu degete uriase, care
semanau izbitor cu descrierea facuta de soldatii romani cu 9 ani
mai devreme.
Datele privitoare la
evenimentul de la Balea au facut inconjurul
lumii, intrand in cazuistica OZN din toata lumea drept unul dintre
cele mai rare si mai bine documentate cazuri de atac al unei
entitati, posibil extraterestre, fata de un om.
Continuitatea
fenomenului OZN in Romania
Daca din anul 1968 si pana in1978, anul evenimentului de la
Balea, rapoartele cu privire la aparitiile OZN au fost sporadice,
inregistrandu-se unul sau doua pe an, incepand din acel moment,
seria aparitiilor inexplicabile a crescut considerabil, ca de
altfel pe intreaga planeta. Fenomenele OZN, studiate atent de catre
ASFAN - Asociatia pentru Studiul Fenomenelor Aerospatiale
Neidentificate, si de catre ufologii romani si cei straini, s-au
dovedit mult mai dese si mai clare decat si-ar fi putut imagina
cineva vreodata. Rapoartele vin cu regularitate, de peste 20 ani,
si cu o preponderenta uluitoare.
Ar trebui, poate, sa mentionam
si cazul din 14-15 iulie 1997,
caz amplu mediatizat in mass-media acelor ani, in care
operatorii din turnul de
control de la aeroportul Otopeni
au fost martorii unui incident de-a dreptul bizar, un incident in
care a fost remarcata aparitia unei lumini circulare, situata in
vestul Aeroportului, intre Buftea si Corbeanca. Pe tot parcursul
observatiei, radarul din turn nu a detectat nici o tinta
neidentificata. Fenomenul a
fost observat din interiorul
turnului si de pe terasa acestuia. Prin binocluri, s-a vazut ca la
mijlocul petei circulare era o fasie orizontala colorata in alb,
portocaliu si rosu, culori care se transformau una intr-alta. Cand
s-a aprins balizajul, in vederea aterizarii unei aeronave C-130,
operatiune care a durat 12 minute, fenomenul a disparut, reaparand
spre sud-est, in directia localitatilor Tunari si Stefanesti.
De aceasta data, pareau sa fie
doua globuri de dimensiuni
diferite, lipite unul de altul, care se miscau intr-o zona strict
delimitata. Cand a fost stins balizajul, lumina aeriana si-a
micsorat intensitatea iar cand a fost reaprins, pentru a testa
reactia fenomenului, lumina a crescut si ea, in raport cu stimulul
de pe sol. Cand intensitatea balizajului a fost redusa, lumina a
scazut, lasand impresia unei reactii inteligente. Fenomenul s-a
stins in jurul orei 1:10, la aproape 2 ore si jumatate de la
aparitia sa. Nimeni nu poate explica ceea ce s-a intamplat in acea
noapte. Forma aparitiei,
durata si reactiile acesteia
exclud o explicatie conventionala.
Evident ca nu putem mentiona aici zecile sau poate chiar sutele
de fenomene OZN semnalate in ultimele trei sau patru decenii in
tara noastra. Vom incheia, insa, referindu-ne la ultimul astfel de
caz. Poate ca o sa va surprinda data recenta a acestuia, dar
trebuie spus ca el a avut loc in data de 13 noiembrie 2010, in urma
cu numai cateva zile, atunci cand UFO Digest, un site specializat
in stiri despre fenomene paranormale, a publicat o inregistare
video despre care sustine ca ar putea fi "un OZN filmat in
Romania". Autorul
inregistrarii video povesteste ca,
sambata seara, in jurul orei 18:00, in timp ce incerca sa filmeze
luna, a observat un obiect zburator neidentificat, aflat la "o
altitudine de circa 5.000-6.000 de metri", care "nu facea zgomot si
nu emitea semnale luminoase intermitente".
Tot el a mai
marturisit ca, in timpul filmarii realizate cu o camera Sony
DCR_SR85, a intampinat dificultati in a focaliza obiectul deoarece
"acesta se misca".
